Ziua Poliției Română este sărbătorită astăzi, 25 martie.
Cu această ocazie, 79 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraș-Severin au fost avansați în gradul profesional următor, 67 fiind avansați la termen, iar 12 recompensați pentru merite deosebite, cu avansarea în gradul profesional următor înaintea împlinirii stagiului minim în grad.
Ceremonia de avansare s-a desfășurat în sistem videoconferință, cu respectarea tuturor regulilor de prevenție și distanțare socială.
”La ceas de sărbătoare, vă transmit cele mai bune gânduri și urări de bine și îmi doresc ca indiferent de provocările pe care le vom întâmpina ca instituție, să nu uităm că fiecare dintre noi reprezintă imaginea uneia dintre cele mai importante instituții ale statutului, pe care avem datoria să o cinstim și să o respectăm.”, este mesajul conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin către toți colegii.
Polițiștii cărășeni sunt în permanență la datorie pentru ca județul Caraș-Severin să fie un județ liniștit și sigur!