Cele mai sănătoase fructe din lume (III) – Zmeura

Zmeurul (Rubus idaeus) este un arbust tufos, peren, cu lăstari târâtori, cu tulpini drepte, arcuite spre vârf, cu ghimpi drepți, de forma unor ace, adeseori plasați numai pe partea inferioară. Zmeurul aparține familiei Rosaceae.

Frunzele sunt compuse din 3-7 foliole, dințate pe margini, verzi pe fața superioară, albicioase pe cea inferioară. Sunt folosite proaspete sau uscate la preparea de ceaiuri medicinale, care sunt recomandate pentru tratarea durerilor menstruale.

Florile zmeurului sunt albe, compuse din 5 sepale, 5 petale și numeroase stamine, și reprezintă o sursă importantă de nectar pentru albinele producătoare de miere.

Fructul, care se numește zmeură, este de culoare roșie, cu miros plăcut și gust acrișor-aromat. Zmeura se cultivă din două motive: pentru consumul fructelor în stare proaspătă și pentru procesare industrială. Din zmeură se extrage xilitolul, care este un îndulcitor artificial folosit mai ales în tratarea și prevenirea cariilor dentare.

Zmeurul înflorește începând din luna mai până în iulie. Crește spontan în locuri stâncoase, luminișuri de păduri, regiuni deluroase și muntoase. Poate fi intâlnit pe întreg teritoriul României, fiind o plantă specifică zonelor cu climă temperată.

Zmeura are proprietăţi anticancerigene şi antimicrobiene şi este o sursă importantă de vitamina C, magneziu, cupru şi calciu, conţinând 50% din doza zilnică de vitamina C, 4% din vitamina A şi fier şi 2% din doza zilnică de calciu.

O porţie de 250 de grame de zmeură are numai 120 de calorii, 27 grame de carbohidraţi, 17 grame de fibre, 13 grame de zaharuri, două grame de proteine, un gram de grăsimi, zero mg de colesterol şi zero mg de sodiu.

Acest fruct cu miros plăcut şi gust acrişor, cu o aromă inconfundabilă conţine un procent foarte mare de antioxidanţi, de 50 de ori mai mult decât căpşunile, de trei ori mai mult decât kiwi şi de zece ori mai mult decât roşiile.

Cercetătorii susţin că zmeura este indicată pentru oprirea dezvoltării celulelor canceroase şi a unor tumori la nivelul diverselor organe ale corpului, inclusiv colon. Studiile efectuate arată că persoanele care consumă frecvent zmeură au un risc mai scăzut de apariţie a cancerului decât persoanele care nu consumă aceste fructe.

Poate fi consumată în doze de 150-200 de grame zilnic de către persoanele cu diabet, deoarece conţine foarte puţine zaharuri, care nu duc la creşteri notabile ale glicemiei. Mai mult, curele lungi cu zmeură stabilizează glicemia şi stimulează pancreasul. Tratamentul cu zmeură este foarte eficient, mai ales pentru prevenirea complicaţiilor cardiovasculare ale diabetului.

Cercetările ştiinţifice arată că zmeura este extrem de bogată în substanţe cu efect antioxidant, fiind chiar cel mai puternic fruct în acest sens. Antioxidanţii din zmeură protejează organismul de radicalii liberi care duc la apariţia îmbătrânirii premature a ţesuturilor, degenerarea ADN-ului şi apariţia diverselor afecţiuni caracteristice vârstei a treia. Aşadar, pentru a-ţi menţine cât mai mult timp tinereţea, consumă în perioada verii cel puţin 150 de grame de zmeură pe zi.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *